"Pe frunte, brate si pe piept,
Va-mpodobesc cu drag in Clipa de Rascruce!
Si Zorile de ieri devin in timp Amiezi de Vara
Cu frunze, roade si trunchiuri severe si-ndraznete!
Iar eu din streasina plecata sub Toamna Aurie,
Ma-ntorc in timp si zbor in viitor,
Tesand cu Vorbe simple, Legenda mea, legenda voastra,
Legenda Scolii ce inalta si pastreaza
Altarul viu al mintilor iscoditoare,
Catand Lumina vie a Zilei de Intai!"
Cu emotie, elevilor mei!
profesor Lucia Zanchi
4 iunie 2004,
Constanta
De mult nu mai mi-am luat timp sa scriu, sa stau sa analizez ce traiesc si mai ales cum traiesc. Mi-am amintit intamplator de mine cautand intr-o gramada de vechituri (cam ironic) si gasind peozia de mai sus... primita in ziua bachetului de liceu... oare mai sunt eu, Eu? Mi-e teama caci mi-a fost teama de autostrada in care uiti sa te uiti la frumusetea dimprejur, de oameni si de tine... Paradoxal, imi petrec asa de mult timp cu mine insa eu ma simt singura cu mine. Nu, nu cred ca este ok sa merg pe metafora aceasta a dedublarii insa acum nu stiu exact ce-i cu mine si ce-mi doresc. Slava Domnului ca mai exista inca Wayne, Peters, Kotler, ca mai exista poezie.
Si multumesc Adrian Pintea!
Cu un alt tip de emotie,
Petite Fleur Vali
