Vara aceasta

Buna seara Raluca,



Cu siguranta acesta este o modalitate impardonabila de raspunde unei promisiuni de a scrie - dupa aproape trei saptamani... Instinctiv incerc sa gasesc o ratiune pentru care ma schimb si imi vine in minte imaginea unui fel de unchi de-al meu care locuia la Hunedoara si care ne scria mie si familiei mele cu regularitate - de 4 ori pe ani. Cu un miros de hartie veche si un scris care ma facea sa ma gandesc la vechii scribi, toate scrisorile lui sunau la fel - lipsite de culoare si pierdute intr-o epoca care se incheia luand cu ea si ultimii reprezentanti ai unei vieti burgheze cuminti si asezate.

Asadar, draga Raluca, mailul este asadar o scrisoare aproape "burgheza", exercitii de mult uitate in lumea in care traiesc acum si care desi old-fashioned, continui sa le cultiv intr-un spirit de respect pentru cine putem fii...

Astazi s-a intamplat ceva - niciun eveniment deosebit, decat o limonada la pranz cu niste prieteni pe o terasa. Sa fie probabil un sentiment cald de prietenie care m-a facut sa ma gandesc la oameni pe care i-am cunoscut along the way....
Si aceasta fermecata limonada cred ca a mai avut cel putin inca un efect - acela de a ma trezi prin gustul ei acrisor dintr-o stare in care intrasem si care aproape ma speria... o singuratate inexplicabila pentru ca toate zilele si serile mele sunt pline de atatia oameni frumosi....

A mai trecut vara si ma intreb ce s-a intamplat? Cum a trecut asa repede? Si uite cum acum in timp ce scriu imi tot zboara gandurile la the lovely Cardigans...
" Oh with the sun in my eyes
Surprise, I'm living a life..."
Cam asa a fost vara aceasta. Am trait si am invatat... Am invatat ca viata fara evenimente este frumoasa intr-o varianta clasica si plina de eleganta... Recunosc ca stiam de cand eram mica de "carpe diem" insa cum de avem cateodata nevoie de 23 de ani ca sa ajungem la aceasta concluzie, e o intrebare care ma pune in dificultate.
Asadar, imi permit in fiecare dimineata calda sa deschid fereastra cu o cafea tare alaturi, deschid larg geamul care imi deschide vederii un nuc de-o seama cu mine ce traieste in fata ferestrei mele de la etajul 2 si cu sunete de Vivaldi primite in dar de Craciunul trecut, simt si traiesc parca un moment de referinta al vietii mele :)

Alteori ma simt precum faimosul personaj al lui Hesse, un lup de stepa... Cu aceeasi tinuta inalta, putin aplecata in fata trec prin contexte in care ma simt complet neintegrata. Niciodata nu am fost o persoana superficiala insa acum e ca si cum as cobori in mine o scara din ce in ce mai repede pana cand nu o sa se mai zareasca nimic. Noroc ca telefonul suna in fiecare dupa-amiaza trezindu-ma din mizantropie si ma cheama cu prietenie la cate un pahar de vorba si reverie constructiva...

Vine toamna, doar ea mai ma face sa ma gandesc la trecut, un muzeu sui generis plin de culoare, sunete, muzica si linie... Imi amintesc ca acum 4 ani incepeam Facultatea si un nou capitol din viata mea. Cred ca acum a venit intr-un final timpul sa incep sa scriu si altul. Poate scrisorile din seara asta dedicate celor multi oameni deosebiti pe care i-am cunsocut sa fie un fel de prefata de capitol.

Scrie-mi Raluca despre tine...intr-o dupa-amiaza visatoare, intr-o dupa-amiaza Debussy. Si ai grija de tine.


Cu drag,
Vali